Imi place sa fac ordine printre amintiri, iar ziua de ieri a fost una speciala. Am gasit o cutie intreaga de amintiri. Cea mai tanara are varsta de 10 ani. Si la varsta mea, 10 ani conteaza foarte mult.
Pe atunci eram o pustoaica dornica sa cunoasca si sa descopere lumea. Acum, de multe ori incerc sa ma ascund de ea. Pe atunci nu vedem partile negative, nu intelegeam ce inseamna sa astepti dupa salar, sa-ti platesti rate la mobila, chirie si cheltuieli, sa fii obligat sa gatesti, sa te intretii s.a.m.d. Pe vremea aceea nu imi pasa de lucrurile astea. Tot timpul ma astepta mancarea calda, cheltuieli sau rate erau doar conceptii pentru mine, problema grava insemna ca X are blugii mai faini decat ai mei si tricoul lui Y transmite mai multe decat al meu.
Dar ieri am fost din nou copila de 15 ani, mereu indragostita, regasindu-ma printre randurile invechite ale colectiei de scrisori de dragoste. Le-am recitit cap, coada si aveam un zambet intarziat in coltul gurii si o lacrima pierduta pe obraz.
Mi-e dor de intensitatea cu care puteam sa fiu indragostita. Pentru cei care mi-au spus ca alea au fost doar copilarii trebuie sa va spun ca v-ati inselat. Nu erau copilarii, erau sentimente pure, neprihanite care izbucneau din adancul unui suflet inteles si neinteles totodata.
Ma indragosteam cu fiecare declaratie de dragoste si sufeream cu fiecare rand de adio...si mai pierdeam cate o lacrima. Sufeream si iubeam din nou, alaturi de acea fiinta care am fost acum un deceniu...
Am realizat ca traiesc intr-o lume in care posta ar da faliment daca majoritatea facturilor nu ar fi livrate de ea. O lume in care nimeni nu mai scrie o scrisoare sub pretextul ca protejeaza padurea si se ascund dupa faptul ca exista net, mail, messenger, facebook si mobil. Am devenit cu totii mai comozi si scara valorilor e demult schimbata. Nu mai sunt aceleasi prioritati...
Pun pariu ca multi (ma includ si pe mine) nici nu stiu adresa exacta la care stau prietenii, sau numarul de fix...Pentru ce? Avem email si ID-uri de mess, pagina de facebook sau blog. In copilarie, blogul era jurnalul cu lacat ascuns de parinti in care scriam in fiecare seara si bune si rele, bucurii si necazuri. Acum, toate acestea s-au schimbat...
Oare cum ati reactiona daca in loc de email sau BUZZ! ati primi o scrisoare autentica? Eu una m-as bucura enorm...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu