"I am Adonis!!!" he was screaming while young women were crawling in his arms. She was crying and left outside breathless.
Adonis ( Earths "lord"), in Greek mythology, the god of beauty and desire, is a figure with Northwest Semitic antecedents, where he is a central figure in various mystery religions. His religion belonged to women: the dying of Adonis was fully developed in the circle of young girls around the poet Sappho from the island of Lesbos, about 600 BCE, as revealed in a fragment of Sappho's surviving poetry.[1]
Adonis is one of the most complex figures in classical times. He has had multiple roles, and there has been much scholarship over the centuries concerning his meaning and purpose in Greek religious beliefs. He is an annually-renewed, ever-youthful vegetation god, a life-death-rebirth deity whose nature is tied to the calendar. His name is often applied in modern times to handsome youths, of whom he is the archetype. Adonis is often referred to as the mortal god of Beauty.
...and I have to survive it.
Today was one of my toughest day. I felt like a little insect in the jungle's wind, thrown away from one side to the other.
I arrived smiling, but I left crying....I'm still crying. Not necessarily sadness is on my mind, but I'm scared though.
Everybody lies and everybody has secrets. And I've learned it on the hard way. My life should be easy and happy, but now it's frightening and confusing...
I have to be strong like the king of the jungle...I must...There isn't place for weakness.
God help!!!
We summon death too many times and we didn't know it. I heard a lot of people say that they aren't afraid of death. Well, I am and I ain't ready to die just yet. We say too many times "Oh, it'm Monday, I have to work. I wanna die!" or "Oh, my God, he is so sweet that I wanna die!" or " I'm so ashamed that I just wanna die!"... Well bad news: NOOOO!!! we don't wanna die. I just almost did, and trust me, it's not a maiden's dream. (not that I'm a maiden :)) it's only a figure of speech)
The only thing you can think of is that you don't wanna die. You want to be saved. That's what I wanted when the doctors and the paramedics were around me. And I really didn't enjoyed that free ride with the stretcher, the ambulance and the wheelchair. I was so scared that they didn't even find my veins to give me an IV...Ahhh, it was horrible. And when they put me in that room with that poor old lady I almost could hear how death was sharpening its scythe. It was terrifying.
But, thanks God, I'm here and I'm loving my life and I'll try not to summon Death even if I used it as a figure of speech.
Am învatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe vârful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf. Am învatat ca ori de câte ori un nou nascut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul mare al tatalui sau, îl tine strâns pentru totdeauna. Am învatat ca doar un om are dreptul sa se mire când vede un om cazut, dar de fapt ar trebui sa întinda mâna sa-l ajute sa se ridice. Sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le învat de la voi, desi, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic, fiindca atunci când ma vor pune la pastrare în acea cutie eu voi fi murit deja.
Ma simt destul de matura incat sa fiu sincera si sa va spun cum stau lucrurile. Nu vreau sa ne certam, vreau doar sa aflati de la mine si nu de la altcineva. Tin minte cum ati reactionat ultima data, cand voi ati fost ultimii care au aflat. Cred ca am dezvoltat o asemenea relatie care sa imi permita sa va SPUN si voi sa ma ASCULTATI fara sa ma judecati. Sincer nu pentru sfat vin la voi, ci doar ca sa ma ascultati. Vreau sa fie mai bine decat data trecuta si am invatat de atunci ca e mai bine sa fiu tare. Asa ca, acum asta voi face. Chiar daca voi pleca repede de aici, ma voi simti mai bine.
Stiu ca nu vreti sa ma vedeti ca sufar, stiu ca nu vreti sa dau cu capul. Dar viata merge inainte si eu dupa ea. Trebuie sa imi asum unele responsabilitati...cu riscul de a deveni esecuri in final. Nu voi sti niciodata pana nu voi incerca. Si daca e sa dau cu capul, voi da. Nu va fie frica. Voi trece eu si peste asta, asa cum am trecut si prin altele.
Sunt constienta de educatia mea, de aceea vin la voi si doar va zic. Stiu ca nu vreti sa acceptati. Si credeti-ma, eu nu vreau sa va fac necazuri. Departe acest gand de mine. Dar incercati sa ma intelegeti. Daca nu reusiti, atunci macar incercati sa ma acceptati. Eu voi ramane la fel...Sper ca si voi...
Pacat ca intre dragoste si ura e doar o jumatate de pas. Jumatate de pas pe care l-ai facut, vrei sa-l faci sau nu esti sigur daca l-ai facut sau nu. O adevarata lupta intre viata si moartea unei relatii.
Si te-am iubit si te urasc si te-am urat si te iubesc. Nu ma pot decide. Dar tot eu sunt cea care ma indrept spre tine si imi doresc sa nu fi simtit niciodata asta.
De ce trebuie sa fie asa de greu? De ce nu e acel basm pana la sfarsit? De ce simt ca ma indepartez tot mai mult cu fiecare pas pe care il fac inspre tine?
Cred prea mult in ideea de "noi" si acest lucru ma imbolnaveste.
Corectez: VREAU sa cred...sau vreau SA CRED?
I'm sick and tired with this shitty adult life. I play this game just for a couple of years, but I hate it already. I really do. It's fucking hard. I miss those days when I was bored...I hate paying the bills, I hate having so big responsibility.
They say God probably has a big plan for me...but what? I don't know. I can't imagine what can it be because I haven't been in touch with Him for a while. :|
So it's just me and my fucking problems and my fucking bills.
I know that it was me who once said: I can't wait to be an adult and do what I want!!! Well, I was 14...and now the wake up call! It's bad to be an adult. I want to go back and be miserable as a teenager, not as an adult.
I'm trying to be optimistic, but I can't. If now it's bad, it will be worse... :|
So, my conclusion: ADULT LIFE SUCKS !!! CHILDHOOD DIED!!! THE GRIEF JUST STARTED!!!
As vrea sa nu mai vreau nimic. Sunt mult prea obosita...Am alergat prea mult pentru a satisface dorintele tuturor. Acum vreau sa fiu egoista.Si vreau din rasputeri si intr-un mod pervers acest lucru.
Nu-mi ajunge o sticla de vin ca sa ma confesez...Nu ma intelege gresit...sunt fericita intr-un mod melancolic...sau alcoolic...whatever...
Cred ca e acea perioada cand incep sa ma descarc...si stiu ca nu imi place perioada asta, dar stiam ca va veni. Nu ma simt pregatita. Cedeam ca de data asta pot fenta destinul. Dar m-am inselat.
Am atatea ganduri si idei si dorinte si temeri. Un amalgam de sentimente ...ah, imi vina sa ma sfasii in bucati si apoi sa ma culeg...ca un puzzle. Cicatricile oricum raman.
Te urasc pentru ca ma urasti si te iubesc tot pentru acelasi motiv...sau nu. Dilema...A mea, a ta, a nostra. A tuturor. Fuck it. As vrea sa nu mai vreau.
As vrea sa traiesc fara regrete, as vrea sa nu ma doara trecutul, sa traiesc prezentul si sa nu ma ingrijoreze viitorul. Dar in lumea asta de cacat de roze totul si nimic e posibil. Deodata.
Si nu mai trece ziua asta si cea de maine. Si s-a terminat vinul...si eu tot vreau sa nu mai vreau nimic. Pe bune...
Fuck it...Enough...as striga, dar nu pot.
Whatever...
Urasc timpul cand trebuie sa stau singura...te urasc in acele momente cand dai totul peste cap. te lasi molestat de ei doar pentru ca au cateva sute in plus. Oare iti place?
Realizez ca nu te mai cunosc. Ma surprinzi in fiecare zi cu ceva nou. Acele mesaje imi plac, sunt un lucru pozitiv, dar asta ce faci ma da peste cap....Chiar asa de mult iti place sa fii departe de mine? Ca doar tu alegi...Toata saptamana esti acolo. Da-o in pizda ma'sii de treaba, macar in weekend sa ma vezi...
Banuiesc ca fiecare dintre voi s-a confruntat macar o data in viata cu acel demon numit prieten. Acum inteleg de unde provine zicala "fereste-ma, Doamne de prieteni, ca de dusmani ma feresc si singur!" Poate lovitura e mult mai dura cand vine din partea unei persoane de la care nu te astepti, sau pe care nu o vezi in stare sa iti faca asta. Prima data se da cu lugu-lugu, si asta pana isi atinge scopurile. Apoi, cum zicea: 180 si fugi! E totusi o situatie noua pentru mine si nu stiu cum sa reactionez. Dar stiu ce voi face.
Sa-ti fie clar, nu iti datorez nimic si pentru nimic din ce voi face sau ce voi realiza de acum in colo nu trebuie sa te simti responsabil, nici pozitiv, nici negativ.
Daca ma vezi pe strada, pastreaza distanta si nu incerca sa iti unesti privirea ta cu a mea. S-ar putea sa nu iti placa ce o sa vezi.
Nu te mai gandi la mine si uita tot ce a fost pana acum. Fa 'tabula rasa', e cel mai bine. Arunca la gunoi albumul. Nu ai nevoie de asemenea amintiri.
De cate ori iti vei aduce aminte de ce a fost si te va apuca plansul, da-ti un pumn sau baga-ti brisca-n coaie. Esti barbat, ce mama dracului?!?
Nicicum nu e bine... Ca lucrez, ca nu lucrez, tot acolo ajung...Bani nu's, timp nu este, oboseala ii in floare...puii mei... Cu el, fara el...aiurea'n tramvai. Mi-i dor de el si inca nici nu a plecat. Pleaca in weekend si o sa stau singura cateva luni si o sa belesc manganu'... puii mei... La faculta e alba neagra. Cand cum...Licenta in aer...chef de lucru...pas...inspiratie de scris...nici pe departe...si nu ramane sa zic altceva decat...in puii mei de viata...
.......................................
Vreau sa fiu copil...Imi dau demisia din statutul actual de adult...in puii mei...
Am trecut prin câteva zile foarte grele. S-au aglomerat prea multe feluri de sentimente şi emoţii. Aş vrea sa plâng, să-mi descarc sufletul...dar nu pot. Am avut parte de bucurii care, dacă nu era tragedia de sâmbătă, ar fi fost un motiv de sărbătoare şi de hrănire a orgoliului meu. Dar nu au fost să fie. M-am bucurat totuşi pentru acele mărunţişuri, dar nu zâmbeam cu zâmbetul meu. E prea multă tristeţe şi şocul e încă prea mare...Ştiu că trebuie să fiu tare...şi nu neaparat pentru mine, cât pentru el. E întors pe dos, iar eu trebuie şi VREAU să fiu lângă el, să-l susţin, să-l îmbărbătez, să-i dau putere să meargă mai departe, să-l iubesc şi mai mult...
Nici acuma nu reuşesc să scap de fiorii de gheaţă care îmi aleargă pe şira spinării ori de câte ori îmi aduc aminte de acel accident, de acea tragedie care ne-a zguduit. Oare când vor dispărea?
Am primit un premiu. Chiar m-am bucurat mult si iti multumesc inca o data pentru surpriza, BlackCat.
Realizez ca, oamenii, asa cum vin, asa si pleaca din viata mea. E ca in vorba aia, daca Dumnezeu iti inchide o usa, sigur iti deschide o fereastra. Asa e si cu oamenii, cu aceeia care, poate, odata, stiau totul despre mine, dar despre care acum nu mai stiu nimic.
Parca mi-e dor de acei oameni langa care credeam ca voi imbatrani, fie ei prieteni, colegi sau pur si simplu oameni care si-au lasat amprenta in inima mea.
Acesta sa fie oare cursul vietii? Uitam ce e vechi, demodat, si ne concentram asupra noului? Trendurile astea imi dau dureri de cap.
Au fost, sunt si mereu vor fi astfel de persoane. Vin, stau si apoi pleaca.
Dar mai bine nu mai zic nimic ci va las cu mesajul unui ppt. primit mai demult de la cineva. Mesajul merge perfect cu starea mea de spirit.
Dar inainte sa cititi mai departe, va atasez si muzica perfecta sa fiti si voi "in the mood"
aici
Trenul vietii
Acum catva timp am citit o carte in care viata a fost comparata cu o calatorie de tren.
O lectura foarte interesanta.
Viata este ca o calatorie cu trenul:
Urcam si coboram des, exista accidente,
surprize placute la unele statii
si tristete adanca la altele.
Atunci cand ne nastem si urcam in tren,
intalnim oameni despre care credem,
ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre:
parintii nostri.
Din pacate, adevarul este altfel.
Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor.
E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra.
Acestea sunt fratii nostri, prietenii nostri
si acei oameni minunati pe care ii iubim.
Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta.
Altii gasesc numai tristete pe parcursulcalatoriei.
Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el.
Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic...
Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat.
Ne mira faptul ca unii pasageri,
pe care ii iubim cel mai mult,
se muta in alt vagon
si ne lasa singuri in
aceasta etapa a
calatoriei noastre.
Bineinteles noi nu ne
lasam opriti si ne
straduim sa-i gasim
si sa ne inghesuim sa
trecem si sa ne mutam
in vagonul lor.
Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat
Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri...
....dar fara intoarcere.
Deci, trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil.
Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautamceea ce este mai bun in fiecare dintre ei...
Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra.
Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga
Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobori definitiv din tren si nici cand vor cobori cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi.
Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren.....
Da, cred acest lucru.
Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa.
Va fi intristator sa-i las singuri
pe cei mai dragi mie.
Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia,
ca am sa-i vad sosind,
cu bagaje pe care
inca nu le-au avut
atunci cand au
urcat in tren.
Ceea ce ma va face fericit este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora.
Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala.
Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe.
A trecut si prima luna din noul an...Parca au trecut 10, asa ma simt. A trecut si ziua mea, si ziua lui, mai putin si trece si sesiunea, mai trece si practica la engleza ( cea la romana a trecut)...si iaca asa va mai trece o luna...
Tu, jigodie ordinara, hai pa si mars ii spui la muma-ta care te-o crescut ca un badaran ce esti. Cum vezi ca cineva e mai inteligent decat tine, imediat sari cu gura, dar nu uita, boule, ca inteligenta nu se masoara in muschi sau in vrajeli. Chiar exista oameni care isi stiu folosi capul. Tu habar n-ai. Dar acuma stiu care ti-i baiu, javra! Esti gelos, jigodie ce esti. Ai realizat in sfarsit ca ai ramas singur. Toti cei din jurul tau sunt seriosi, doar tu ai ramas pe dinafara. Nici nu ma mir ca nimeni nu vrea sa fie prin preajma ta. Tu si cand saluti, MINTI!!! Minti de ingheata apele, dar nu uita ca nu ai destula inteligenta sa tii minte tot ce ai mintit. De aceea te minti si te dezminti pe tine, fraiere. Tu, care cica ai trecut prin toate si ai vazut tot ce se putea vedea , dar tie abia ti-au crescut flocii, mah putza. Tu ai pretentii de la oameni sa te respecte si sa vorbeasca frumos cu tine, dar tu nu esti in stare sa porti o discutie simpla fara ca tot al doilea cuvant sa fie pula . Imi pare rau ca te-am cunoscut si ca am avut incredere in tine. Tu ceri respect si onoare? 'Tu-ti natia ta de jigodie...Esti tipul de om la care daca nu-i merge bine baga strambe la toti cei pe care ii vede. Nu stii numa sa bagi bete in roata si ura intre tine si restul populatiei. Nu ai realizat ca nimeni nu te vrea ca si prieten? Si la cat de prost esti...mai las'o balta, idiotule. Fereste-ma doamne de prieteni ca asta, ca de dusmani ma pot feri si eu. Si iar revin la bietul Cioran: Uneori as vrea sa fiu canibal nu din placerea de a-l devora pe asta cat de a-l vomita!!!! ... Sper ca acum ma pot calma
De multe ori viata te fute cum vrea ea, in momentele in care te astepti mai putin. Se pare ca viata mea a ajuns la acel punct in care duce lipsa de sex, pentru ca altfel nu imi pot explica de ce sunt fututa la maxim de mirifica viata.
S-au intamplat multe de cand am asternut ultimele cuvinte. Sincer nici nu stiu cu ce sa incep.
Stau. In timp ce stau scriu, in timp ce scriu plang. In timp ce plang beau vin. Poate incerc sa imi inec amarul in alcool. Nu ca asta m-ar ajuta cu ceva…Sunt tare slaba la bautura. Ma plictisesc repede si apoi nu imi place starea de mahmureala pe care am incercat sa o evit de o vreme.
Tot timpul credeam ca nu e greu sa intretii o relatie, un job, un animal de casa, prietenii. Ei, m-am inselat amarnic si mi-am dat seama ca nu voi putea multumi niciodata pe toata lumea. Cineva va ramane mereu nesatisfacut. Dar de ce? Imi pun aceasta intrebare retorica de multe ori, si nimeni nu se gaseste sa imi raspunda. Acest cerc vicios imi mananca viata si energia. Ma simt din ce in ce mai slaba si fara vlaga. Parca as fi o papusa de ata, aruncata cat colo de un copil rasfatat, care s-a plictisit de acea jucarie si vrea alta.
Ma gandeam…daca ar fi sa o iau de la inceput, cum as face? Si totusi, ce mult ma pot uri cand imi ridic asemena intrebari. Cineva m-a invatat sa nu ma multumesc niciodata cu putin. Si cand nu m-am multumit cu putin, am pierdut tot si a trebuit sa o iau de la inceput. Si chestia asta ma dispera. Altcineva mi-a spus ca orice sut in fund e un pas inainte si ca orice sfarsit e un nou inceput. Dar toti au uitat sa precizeze de consecinte. Mda…consetintele. Un cuvant greu, plin de consoane. Daca mai beau un pahar, doua de vin nici nu o sa-l mai pot pronunta.
Te-ai crizat pentru ca m-am crizat. Ai iesit bombanind si acea urma ca ai fi vrut sa ma saruti s-a evaporat o data cu zgomotul facut de usa trantita. Eu plang…Tu conduci…Ma gandesc la tine si la faptul ca ti-am gresit. Sau nu? Sau asta vrei tu sa simt? Sau nu ar trebui sa ma simt vinovata? Poate ar trebui sa te inteleg si sa iti inteleg nevoile. Dar de ce le pui inaintea mea? Noi mai exista? Sau exista numai cand avem chef? Era vorba ca o sa mergem impreuna. Nu s-a realizat inca. Tu esti acum acolo si eu stau acasa si scriu aceste intrebari idioate, poate prin ele se schimba ceva. Poate intrebarile mele te vor aduce acasa. Dar nu o fac. Tu nu vii azi. Ramai acolo. Cica ai nevoie de seara asta. Dar dupa cate mi s-au intamplat numai in ultima saptamana, nu realizezi ca poate si eu am nevoie de tine. Sau poate avem nevoie de ramai cu mine si sa imi povestesti, sa ma tii in brate si sa ma faci sa inteleg ca aceste schimbari din viata mea sunt inspre binele meu. Dar nu ai facut-o. Ai preferat sa pleci sa fii cu ei. SI acum ma intreb: cine e egoist? Tu sau eu? Tu, pentru nu tii cont de ceea ce simt eu sau cum simt? Sau eu, pentru ca vreau sa renunti azi la ei si sa stai cu mine pentru ca simt ca am fost nedreptatita in viata?
Dar nu mai conteaza. Tu ai plecat. Esti cu ei. Eu am ramas. Hai sa ne simtim bine. Dar oare o sa poti cu gandul ca m-ai lasat plangand si ai iesit ca o furtuna? Dar oare eu o sa pot cu gandul ca m-ai vazut plangand si asta te-a facut sa iesi ca o furtuna?
Cine stie? Eu zic ca niciunul nu se va simti asa cum ne-am fi simtit impreuna. Spune-mi ca sunt egoista, ca sunt rea, dar stii ce? Mai bine nu mai zi nimic.
