Îmi simt sufletul obosit...

Îmi simt sufletul obosit...

Am trecut prin câteva zile foarte grele. S-au aglomerat prea multe feluri de sentimente şi emoţii. Aş vrea sa plâng, să-mi descarc sufletul...dar nu pot. Am avut parte de bucurii care, dacă nu era tragedia de sâmbătă, ar fi fost un motiv de sărbătoare şi de hrănire a orgoliului meu. Dar nu au fost să fie. M-am bucurat totuşi pentru acele mărunţişuri, dar nu zâmbeam cu zâmbetul meu. E prea multă tristeţe şi şocul e încă prea mare...Ştiu că trebuie să fiu tare...şi nu neaparat pentru mine, cât pentru el. E întors pe dos, iar eu trebuie şi VREAU să fiu lângă el, să-l susţin, să-l îmbărbătez, să-i dau putere să meargă mai departe, să-l iubesc şi mai mult...

Nici acuma nu reuşesc să scap de fiorii de gheaţă care îmi aleargă pe şira spinării ori de câte ori îmi aduc aminte de acel accident, de acea tragedie care ne-a zguduit.
Oare când vor dispărea?

...Sunt prea obosită...