Păşeam sfioasă pe aleea adolescenţei.
Îndrumători îmi ieşeau în cale.
Primăvara vieţii era pe sfârşite.
Mi-era teamă de necunoscut…
Din senin, mi s-a arătat o plăsmuire a unui înger.
Ţinea începutul verii în braţe.
M-a mângâiat duios, pe faţă, atingerea
inuman de caldă a acelei făpturi.
Mi-a zis să nu îmi fie frică şi mi-a înmânat
Vara – un nou început.
Aşadar, am pornit mai departe,
De data aceasta era mai cald. Paşii erau mai fermi
Verdele era mai crud, albastrul mai senin.
Fluturi îsi scuturau aripile de inocenţă
Şi preluau forme ademenitor de colorate.
Viaţa continua. De data aceasta mult mai amplă.
Ploile nu mai sunt ca lacrimile fecioarelor,
Râsul e mai bine conturat şi cuvintele dansează liber.
Vântul are puterea unei femei dezlănţuite,
Gândurile îşi găsesc începutul în vise
Şi se termină în abis.
O lume nouă de descoperit mi se aşterne înainte.
Nu mă pot ascunde după cifre.
Nu mai există şabloane. Nu pot fi fixistă.
Uneori simt o dorinţă nebună de evadare,
dar căldura toropitoare mă îmbrăţişează din nou…
mă îmbată şi mă îmbălsămează cu şoapte de amor
spuse în ceasuri târzii din noapte sau
în roua dimineţii, când, din depărtare
se aud primele acorduri ale unei simfonii magice
pe care o auzim doar noi.
Suntem cu mult deasupra teluricului…
Mă las cuprinsă de dulcea armonie
Care îmi şopteşte asemeni clipocitului unui izvor :
Zboară ! Regăseşte-te ! Fii tu ! Iubeşte !
Taine şi mistere urlă să fie descoperite.
E timpul ! Aud…îngân…
Diformul tinde spre claritate…Lumea a alta;
Şi chiar de-oi muri în această caldă vară
care mi-a schimbat imaginea despre existenţă,
voi închide ochii cu grijă şi cu puţină teamă
să nu-ţi deranjez meditaţia adâncă asupra
începutului începutului meu…
Sau poate sfârşitul începutului ?!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu