Amintiri din pruncie 2

Niste poezii din pruncie,prafuite, uitate, dar gasite tot pe forumul acela


Culoare

Lasa-ma sa te ating
Si-ti voi colora pielea.
Lasa-ma sa te sarut
Si-ti voi colora zambetul.
Lasa-ma sa te iubesc
Si-ti voi colora sufletul.




...


De ce cand lumina cea vie dispare
Te spulberi si tu odata cu ea?
Cand dragostea-si pierde din marea-i valoare
Voi sta-ngenuncheata pe inima mea.

Voi plange intr-una cu lacrimi amare
Voi plange-n surdina o zi si o noapte.
Atunci cand lumina cea vie dispare
Si tot ce-a ramas numi-le-voi soapte...

Tablou

Pe mare se vede apusul de soare
O voce ma-mbie usor sa adorm
Imi sufla o vorba si simt ca ma doare..
Mor!

Imi caut fiinta prin viata-mi amara
Dar sufletu-mi piere-n amurgul duios
Iar lumea e gata-n curand sa rasara
Frumos..

In zare, departe, e negru abisul
Si doarme si marea, nici freamat, nici zbor,
Si cerul cu stele se-mbina cu visul
Usor...

Luna


Incet, incet rasare Luna
Pe cerul plumburiu…
Dar mie-mi este chiar totuna
Caci sufletu-mi e straveziu.

Nu pot simti, nu pot iubi
Si viata mea se stinge.
Ravnesc la Luna de argint
Dar n-o s-o pot atinge.

Ea e departe pentru noi,
Aproape pentru cei trecuti,
Departe e si pentru voi
Si mare pentru cei marunti!

Ea tinde spre perfectiune,
Si pentru mine e-un mister…
Incerc s-accept cu-amaraciune,
Dar sperantele imi pier…

Spune-mi

Spune-mi ca nu e ceva intamplator
ca noi ne-am cunoscut!
Spune-mi ca nu e un vis
cand suntem impreuna!
Spune-mi ca viata nu-si bate joc de noi
pentru ca ne-a unit destinele!
Spune-mi ca inimile noastre nu mint
cand spun: Te iubesc!
Spune-mi ca…
Sau mai bine taci si…
saruta-ma pe frunte!

Multumire

Si de n-ai fi tu
Nici eu n-as fi.
Si de nu m-ai iubi
Nici eu n-as iubi.
Si de n-ai avea incredere in mine
Nici eu n-as avea.
Asa ca iti multumesc pentru ca existi
Si-mi arati ce inseamna a avea un rost in viata.

Paradox

Privesc in intunericul luminos.
Vad totul clar, ca prin ceata,
Dar lumina negrului ma orbeste.
Negrul e curat, dar albul e impur.
Vad totul in intuneric si totusi sunt oarba.
Aud urlete mangaindu-mi auzul:
Grave cantate de ingeri, acute de demoni,
Impreuna dand nastere unui cantec de leagan
Pentru cei suparati pe viata si

Dornici de o singura alinare: moartea!

Amintiri din pruncie

Mi-am gasit intamplator forumul pe care l-am facut inca in perioada liceului. Pe atunci nu erau bloguri. Daca vroiai sa fii tare pe net avei forum. Ei, eu aveam. Si azi, recitind ce am scris pe acolo, am dat peste niste poezioare scrise de mine in timpul orelor. Le voi posta si aici si voi da si eventuale explicatii, chiar daca doar eu stiu despre cine e vorba :P

Directoarea, maniaca de ursi de plusi. era profa mea de teorie, solfegiu, dicteu

Cu ursul pe umar ea galesa trece
Solfegiul rasuna-ntr-o clasa
Mai ia cate-o sapca, dar palma ei rece
Iti lasa o dara pe ceafa...

Ursoaica se plange ca ursul ei gras
Amanta frumoasa-si gasise
Iar Herman saracu, batran si retras
Destula iubire primise.


...deci, in cateva cuvinte: aveam ora lunea de la 8 la 12 cu ea. si cand ii auzeam pasii pe coridor, ne puneam ca bolanzii sa solfegiem,iar ea cand intra in clasa ne vedea ce copii silitori eram...dar isi dadea seama ca acasa nu facea niciodata nimic si ca numa inainte de ora cateva minute...avea mania cu ursii de plusi; daca aveai nevoie de ceva ii duceai un ursulet. Herman e primul ei ursulet. are vreo 60 de ani...daca te prindea cu sapca pe coridor, ti-o confisca si mai primeai si una dupa ceafa...am adorat-o tot timpul


Profa de romana

E mare si tare,
se crede o doamna
Cafeaua si cartea nu ii lipsesc
Dar vine la 9 ca-i place sa doarma
Iar ei de la 8, manganul belesc...


deci...profa de romana...cand ma gandesc la ea...of, mai bine nu . aveam ore de la 8 si ea aparea la scoala p 9.mereu avea cafeaua in mana..apoi nici noi nu am mai mers la ore si intr-a 12-a nu am facut nici macar jumate din orele care trebuiau facute...acuma a ajuns sa imi fie profa si la facultate. imi e tare draga. Acuma ne-am dori noi sa nu vina la ore, dar asta nu se intampla...


Profu' de isto

In clasa razboiul aproape e gata
Nu e razboi, e vreme de pace.
Profu vorbeste, eleva nu-i tace
Si urla la clasa: "Unde e hartaaaaaa???"

despre dragul meu prof de isto ce sa va spun. toata ziua urla ca unde e harta, aia ii sigur . iar io nu suportam istoria, dar paradoxal adoram profesoru. si dupa 8 ani in care mi-a predat, am devenit una din preferatele lui...de aceea imi permiteam sa vb in orele lui, sau in a 12 sa dorm...ca mai apoi sa dau bacu din istorie si sa si iau nota mare ...paradoxal, huh?


Profa de geogra

Cand intra in clasa elevii-s smeriti
Si musca-si incheie zburatul
Noi stam la harta cu ochii beliti
De frica-ti inghiti si oftatul...

...cam asa era la profa de geogra...nu povestesc mult de ea k ma trec frigurile...in schimb ce stiu la geogra de la ea am invatat...deci, concluzia mea: ca si profesoara jos palaria...ca si persoana...lasam loc de interpretari...a fost diriginta mea in gimnaziu. tare greu treceau orele de dirigentie. la un moment dat am poreclit-o Iceberg, banuiesc ca va dati seama de ce !!!

Trenul...

Am primit un premiu. Chiar m-am bucurat mult si iti multumesc inca o data pentru surpriza, BlackCat.
Realizez ca, oamenii, asa cum vin, asa si pleaca din viata mea. E ca in vorba aia, daca Dumnezeu iti inchide o usa, sigur iti deschide o fereastra. Asa e si cu oamenii, cu aceeia care, poate, odata, stiau totul despre mine, dar despre care acum nu mai stiu nimic.
Parca mi-e dor de acei oameni langa care credeam ca voi imbatrani, fie ei prieteni, colegi sau pur si simplu oameni care si-au lasat amprenta in inima mea.
Acesta sa fie oare cursul vietii? Uitam ce e vechi, demodat, si ne concentram asupra noului? Trendurile astea imi dau dureri de cap.
Au fost, sunt si mereu vor fi astfel de persoane. Vin, stau si apoi pleaca.
Dar mai bine nu mai zic nimic ci va las cu mesajul unui ppt. primit mai demult de la cineva. Mesajul merge perfect cu starea mea de spirit.
Dar inainte sa cititi mai departe, va atasez si muzica perfecta sa fiti si voi "in the mood"
aici

Trenul vietii

Acum catva timp am citit o carte in care viata a fost comparata cu o calatorie de tren.

O lectura foarte interesanta.

Viata este ca o calatorie cu trenul:

Urcam si coboram des, exista accidente,

surprize placute la unele statii

si tristete adanca la altele.

Atunci cand ne nastem si urcam in tren,

intalnim oameni despre care credem,

ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre:

parintii nostri.

Din pacate, adevarul este altfel.

Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor.

E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra.

Acestea sunt fratii nostri, prietenii nostri

si acei oameni minunati pe care ii iubim.

Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta.

Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei.

Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el.

Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic...

Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat.

Ne mira faptul ca unii pasageri,

pe care ii iubim cel mai mult,

se muta in alt vagon

si ne lasa singuri in

aceasta etapa a

calatoriei noastre.

Bineinteles noi nu ne

lasam opriti si ne

straduim sa-i gasim

si sa ne inghesuim sa

trecem si sa ne mutam

in vagonul lor.

Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat

Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri...

....dar fara intoarcere.

Deci, trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil.

Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei...

Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra.

Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga

Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobori definitiv din tren si nici cand vor cobori cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi.

Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren.....

Da, cred acest lucru.

Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa.

Va fi intristator sa-i las singuri

pe cei mai dragi mie.

Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia,

ca am sa-i vad sosind,

cu bagaje pe care

inca nu le-au avut

atunci cand au

urcat in tren.

Ceea ce ma va face fericit este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora.

Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala.

Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe.

Calatorie placuta !

...

A trecut si prima luna din noul an...Parca au trecut 10, asa ma simt. A trecut si ziua mea, si ziua lui, mai putin si trece si sesiunea, mai trece si practica la engleza ( cea la romana a trecut)...si iaca asa va mai trece o luna...

Uuuuuuffffff....sunt obosita rau :(