marți, 15 decembrie 2009

Capitolul 1. 1.Shok cultural

Mai nou totul se invarte in jurul UE, a interculturalitatii. Oricare proiecte care au ca scop integrarea, interculturalitatea si/ sau alte neologisme, sunt castigatoare.

Proiectul din care faceam si eu parte era cam la fel. Trebuia sa mergem in Olanda, si printre noi era un loc rezervat special unei persoane cu handicap social. Poate multi nu stiu ce inseamna. Ei bine, nici noi nu am inteles pana nu ne-a explicat careva.

Eram un grup de 15 tineri condusi de 3 leaderi, iar aceasta persoana cu handicap social avea leaderul lui propriu si personal. De ce ? Pai, de aceea ! Adica, el nefiind prea instarit, neprovenind din te miri ce grup de rang social inalt, fiind chiar si o minoritate care se inmulteste destul de rapid pe la noi ( va prindeti voi de idee) se incadra perfect in profilul persoanei cu handicap social care avea nevoie cica de supraveghetorul personal ca nu cumva sa sufere un soc cultural. Mai ca nu ne-a prins pe noi socul de la atata ras cand am inteles despre ce e vorba.

Acesti oameni chiar cred ca tiganii nostri o duc foarte rau pe aici. Sincer, am vazut oameni care isi doreau sa aiba doar 10 % din ce au tiganii. Si sa nu mergem prea departe, pana si din trupa noastra faceau parte tineri care nici macar nu au trecut de granitele tarii natale.

Prietenul nostru, pe care il voi boteza Romica, ni se tot lauda ca el a mai fost prin « Holandia, chiar si prin Frantia, la Marseille, manca-ti-as ! » Pai da ! Si cica noi suntem cei instariti, cei care nu-si perimit sa isi faca un concediu in strainatate. Oricum, nici unul din noi nu a avut ocazia sa stea la o masa cu marele Bulibasa, la nunta fie-sii, in Marseille, chiar daca pentru mine va ramane in continuare un vis sa particip la o nunta tiganeasca, in satra si cu toate obiceiurile lor cu tot.

In drum inspre « Holandia » am aflat mai multe despre Romica al nostru, cum ca ii este tare frica de zborul cu avionul, dar asta nu il oprea din vorbit. Cica ar fi neam de vedeta dupa cum ni s-a prezentat. Era var primar cu cel dintai care a atacat lebedele din Viena. Ce mai reclama, frate ! Pentu el era o mandrie, pentru noi…mai putin. Incepea sa ne bata gandul ca poate totusi nu a fost o idee asa buna sa venim aici. Dar era deja prea tarziu. Avionul ateriza in aeroportul din Amsterdam.

La debarcare, ne faceam cu ochiul in semn de incurajare ca nu cumva sa primim soc cultural. Oricum, daca am fi ajuns intr-una din Coffee Shop-urile olandeze, singurul soc care ne-ar fi lovit ar fi fost cel al legalitatii.

Coboara si Romica din avion, si in vazul si spre mirarea tuturor se pune in genunchi, se inchina si pupa betonul bolborosind ceva in genul: “ Hamsterdame, Hamsterdame, ce dor mi-a fost de tine, pupa-ti-as pamanturile pline de iarba!” Clar, el nu a ramas socat de legalitatea de aici, in schimb noi am inmarmurit toti.

La aeroport ne astepta microbusul care ne ducea spre destinatia finala. Toti incercam sa vorbim cat mai corect englezeste, sa parem si noi mai inteligenti si mai ironici decat eram in realitate.

La un moment dat incep sa povestesc echipei cum am suferit eu primul meu soc cultural. Bineinteles, o dadusem pe romaneste. Mi-era mai la-ndemana. Povestea era cam asa: plecasem in turneu in Franta, sa cantam, iar prima oprire serioasa a fost in Viena, capitala culturala. Inainte sa coboram din autocar, profa ne spusese cat timp avem la dispozitie sa hoinarim si ne-a rugat sa avem in vedere locul unde suntem. Ne-a mai spus ca in momentul in care coboram sa inspiram cat putem de adanc mirosul culturii. Fiind liceu de muzica, am invatat multe despre Viena si despre tot ce ne-a oferit in istoria muzicii. Eram toti nerabdatori se simtim mirosul culturii. Cine s-ar fi gandit ca alta va fi reactia noastra cand vom cobori, autocarul fiind inconjurat de o gramada de calesti trase de cai, iar temperatura era peste 30 de grade Celsius. Si toti am inspirat zdravan o portie de cultura, iar in secunda urmatoare am fost toti la pamant, cu lacrimi in ochi, zbatandu-ne ca niste muste pe moarte. Lacrimile nu erau de fericire, ci erau de la mirosul intepator si inabusit de urina de cal care ne-a luat in primire toate simturile. Pai, stimata doamna profesoara, daca asa miroase cultura, multumesc frumos, dar cred ca mi-a ajuns!

Camarazii mei de tabara se prapadeau de ras. Unii aveau ochii inlacrimati, dar de data aceasta nu de la mirosul culturii.

Eram deja prin mijlocul Amsterdamului, cand unui prieten nu-i prea priise rasul. Era foarte cald, si de la atatea bauturi racoritoare si atat ras, natura isi facea auzita chemarea. Dar de unde natura in mijlocul traficului in care eram prinsi? Nici macar o toaleta ecologica nu era prin zona. Colegul deja schimba culorile fetei asemenea unui semafor. Cauta cu disperare un flacon prin microbus, dar norocul nu era de partea lui. Nu avusese incotro, isi lua inima in dinti si spre mirarea noastra il vedem doar cum i se schimba mimica fetei intr-una satisfacatoare.

Dupa cateva momente de reculegere, de soc la unii, de amuzament la altii, dragul nostru camarad incerca sa se scuze:

- Si acum ce ati fi vrut sa fac? M-a surprins si pe mine socul cultural !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...