De multe ori viata te fute cum vrea ea, in momentele in care te astepti mai putin. Se pare ca viata mea a ajuns la acel punct in care duce lipsa de sex, pentru ca altfel nu imi pot explica de ce sunt fututa la maxim de mirifica viata.
S-au intamplat multe de cand am asternut ultimele cuvinte. Sincer nici nu stiu cu ce sa incep.
Stau. In timp ce stau scriu, in timp ce scriu plang. In timp ce plang beau vin. Poate incerc sa imi inec amarul in alcool. Nu ca asta m-ar ajuta cu ceva…Sunt tare slaba la bautura. Ma plictisesc repede si apoi nu imi place starea de mahmureala pe care am incercat sa o evit de o vreme.
Tot timpul credeam ca nu e greu sa intretii o relatie, un job, un animal de casa, prietenii. Ei, m-am inselat amarnic si mi-am dat seama ca nu voi putea multumi niciodata pe toata lumea. Cineva va ramane mereu nesatisfacut. Dar de ce? Imi pun aceasta intrebare retorica de multe ori, si nimeni nu se gaseste sa imi raspunda. Acest cerc vicios imi mananca viata si energia. Ma simt din ce in ce mai slaba si fara vlaga. Parca as fi o papusa de ata, aruncata cat colo de un copil rasfatat, care s-a plictisit de acea jucarie si vrea alta.
Ma gandeam…daca ar fi sa o iau de la inceput, cum as face? Si totusi, ce mult ma pot uri cand imi ridic asemena intrebari. Cineva m-a invatat sa nu ma multumesc niciodata cu putin. Si cand nu m-am multumit cu putin, am pierdut tot si a trebuit sa o iau de la inceput. Si chestia asta ma dispera. Altcineva mi-a spus ca orice sut in fund e un pas inainte si ca orice sfarsit e un nou inceput. Dar toti au uitat sa precizeze de consecinte. Mda…consetintele. Un cuvant greu, plin de consoane. Daca mai beau un pahar, doua de vin nici nu o sa-l mai pot pronunta.
Te-ai crizat pentru ca m-am crizat. Ai iesit bombanind si acea urma ca ai fi vrut sa ma saruti s-a evaporat o data cu zgomotul facut de usa trantita. Eu plang…Tu conduci…Ma gandesc la tine si la faptul ca ti-am gresit. Sau nu? Sau asta vrei tu sa simt? Sau nu ar trebui sa ma simt vinovata? Poate ar trebui sa te inteleg si sa iti inteleg nevoile. Dar de ce le pui inaintea mea? Noi mai exista? Sau exista numai cand avem chef? Era vorba ca o sa mergem impreuna. Nu s-a realizat inca. Tu esti acum acolo si eu stau acasa si scriu aceste intrebari idioate, poate prin ele se schimba ceva. Poate intrebarile mele te vor aduce acasa. Dar nu o fac. Tu nu vii azi. Ramai acolo. Cica ai nevoie de seara asta. Dar dupa cate mi s-au intamplat numai in ultima saptamana, nu realizezi ca poate si eu am nevoie de tine. Sau poate avem nevoie de ramai cu mine si sa imi povestesti, sa ma tii in brate si sa ma faci sa inteleg ca aceste schimbari din viata mea sunt inspre binele meu. Dar nu ai facut-o. Ai preferat sa pleci sa fii cu ei. SI acum ma intreb: cine e egoist? Tu sau eu? Tu, pentru nu tii cont de ceea ce simt eu sau cum simt? Sau eu, pentru ca vreau sa renunti azi la ei si sa stai cu mine pentru ca simt ca am fost nedreptatita in viata?
Dar nu mai conteaza. Tu ai plecat. Esti cu ei. Eu am ramas. Hai sa ne simtim bine. Dar oare o sa poti cu gandul ca m-ai lasat plangand si ai iesit ca o furtuna? Dar oare eu o sa pot cu gandul ca m-ai vazut plangand si asta te-a facut sa iesi ca o furtuna?
Cine stie? Eu zic ca niciunul nu se va simti asa cum ne-am fi simtit impreuna. Spune-mi ca sunt egoista, ca sunt rea, dar stii ce? Mai bine nu mai zi nimic.
