marți, 15 iunie 2010

Vis

Dragostea mea,

De vreo 2 saptamani am acelasi vis care se repeta la nesfarsit: ai ajuns acasa si totul e perfect. facem dragoste ca nebunii, iesim la plimbari lungi, ne vedem cu prieteni pe care nu i-ai intalnit de mult, mergem acasa si facem dragoste din nou, apoi adormim incolaciti.Totul e perfect...pana in momentul in care ma trezesc si incerc sa te ating. Dar nu esti in pat. Prima impresie e mereu ca te-ai trezit inaintea mea. Sar din pat, dar nu esti nici in camera, nici nu esti la dus si nici jos la alimentara sa iei cafea sau la plimbare cu Lara. Atunci intru in panica si realizez ca inca mai sunt cateva zile pana la venirea ta cu adevarat...
Ma prabusesc inapoi in pat si ma rog sa treaca timpul cat mai repede.
Stii, acum citesc cartea aia ce am primit-o cadou de la tine. Imi aminteste de noptile cand stateam amandoi in pat, linistiti, fiecare cu cartea lui si ne opream din citit doar sa ne mai dam cate un pupic. Am fluturi in stomac de fiecare data cand imi aduc aminte ce gust au saruturile tale. Ma trec fiorii cand ma gandesc cum ma atingeai sau mangaiai... Inca putin si toate astea vor fi din nou.
Noaptea asta a fost insa diferita de celelalte. Am visat ca ai ajuns acasa, insa nu ai fost tu cel asteptat. Erai pasiv si indiferent. Ne certam din orice fleac si eram pe punctul de a ne desparti. Atunci m-am trezit. A fost o usurare sa te gasesc langa mine in pat. Te-am trezit si ti-am povestit repede ce am visat. Dar ai fost la fel de rece ca in vis...M-am speriat. Te-ai ridicat in capul oaselor si mi-ai zis ca nu poti continua asa. Vrei altceva...Nici nu stiu cand am inceput sa ne certam...Ai vrut sa pleci, dar din fericire te-a oprit zgomotul telefonului meu. Ai ramas sa asculti cine ma suna.
" Buna dimineata, dragostea mea!" Erai chiar tu. Si inca intre vis si realitate, tu, cel care te pregateai sa pleci, te-ai evaporat si am ramas cu realitatea. Chiar tu erai la telefon. Nu erai langa mine in pat, dar te simteam langa mine vorbind la telefon.
De data asta chiar m-am trezit din cosmar... Nu ti-am mai povestit ce cosmar am avut pentru ca mi-au dat lacrimile cand ti-am auzit vocea.
"Te iubesc"-ul tau ma tine in viata...Am recitit dedicatia de pe carte: "Pentru cea mai importanta femeie din viata mea, sa ramanem mereu impreuna..."
Hai acasa, dragoste. M-am saturat doar sa te visez. Vreau ca visele mele sa fie din nou reale. Sa te am in carne si oase langa mine... Te iubesc cum numai eu stiu...
Grabeste-te. AMR foarte putin, doar cateva zile, dar care trec precum anii...
Mi-e dor de tine, soare...
Te sarut cu dor, in asteptarea clipelor fierbinti,
Mereu a ta,
D.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...