La multi ani, bai!!!

Iaca, a trecut si anul si as putea face un review, dar mi-i lene. Am altele pe cap, ca de exemplu ce o sa port in seara asta si alte pregateli de rev, ca deh, doar aseara ne-am hotarat unde mergem (ca de obicei :D ). Tre sa ii fac bagajul la al meu, bagajul meu, bagajul la cutu...of of. Dar nu va mai plictisesc. Asa ca, inainte sa imi iau zbobul, again, va urez La Multi Ani! si atat. Nu ma lungesc, nu va urez chestii lipicioase si siropoase.
Va pup din zbor si ne vedem, adica ne citim la anul.
Pup mare mare de tot !!!

GRRRRRRRRRRRRRRRR

Tu, jigodie ordinara, hai pa si mars ii spui la muma-ta care te-o crescut ca un badaran ce esti. Cum vezi ca cineva e mai inteligent decat tine, imediat sari cu gura, dar nu uita, boule, ca inteligenta nu se masoara in muschi sau in vrajeli. Chiar exista oameni care isi stiu folosi capul. Tu habar n-ai. Dar acuma stiu care ti-i baiu, javra! Esti gelos, jigodie ce esti. Ai realizat in sfarsit ca ai ramas singur. Toti cei din jurul tau sunt seriosi, doar tu ai ramas pe dinafara. Nici nu ma mir ca nimeni nu vrea sa fie prin preajma ta. Tu si cand saluti, MINTI!!! Minti de ingheata apele, dar nu uita ca nu ai destula inteligenta sa tii minte tot ce ai mintit. De aceea te minti si te dezminti pe tine, fraiere. Tu, care cica ai trecut prin toate si ai vazut tot ce se putea vedea , dar tie abia ti-au crescut flocii, mah putza.
Tu ai pretentii de la oameni sa te respecte si sa vorbeasca frumos cu tine, dar tu nu esti in stare sa porti o discutie simpla fara ca tot al doilea cuvant sa fie pula . Imi pare rau ca te-am cunoscut si ca am avut incredere in tine. Tu ceri respect si onoare? 'Tu-ti natia ta de jigodie...Esti tipul de om la care daca nu-i merge bine baga strambe la toti cei pe care ii vede. Nu stii numa sa bagi bete in roata si ura intre tine si restul populatiei. Nu ai realizat ca nimeni nu te vrea ca si prieten? Si la cat de prost esti...mai las'o balta, idiotule.
Fereste-ma doamne de prieteni ca asta, ca de dusmani ma pot feri si eu.
Si iar revin la bietul Cioran: Uneori as vrea sa fiu canibal nu din placerea de a-l devora pe asta cat de a-l vomita!!!!
...
Sper ca acum ma pot calma

Sarbatori feeeericite!!!

Inainte sa o iau din loc, vreau sa va urez tuturor un Craciun plin de caldura si bucurii si un An Nou mai bun decat cel care a trecut si... si in rest tot ce va doriti voi :P !!!
Sarbatori fericite tuturor, sa iubiti, sa fiti iubiti, sa fiti alaturi de cei dragi.
Va pup pe toti!!!
Muahh!!!

Cum ne bucuram de iarna?

Fetele se bucura mereu de iarna :D !!!
...si sar in sus de bucurie, parca ar fi Sailor Moon... sau PowerPuff Girls? (poze aranjate de Verde de Paris)



Oricum, stim sa stam si ca ciupercutele in padure, ma rog, in zapada in cazul nostru...


...sau sa parem serioase :P

...hmmm...poate aici suntem putin mai serioase :D

Rutina

Ma trezesc: acelasi pat…

acelasi asternut…aceeasi camera…

Ma imbrac: acelasi tricou…

aceiasi pantaloni…aceeasi bluza…

Ma spal: aceeasi apa…

acelasi sapun…aceeasi periuta…

Pornesc: aceeasi usa…

aceleasi scari…acelasi drum…

Ajung la scoala: aceeasi banca…

aceiasi colegi…aceiasi profesori…

Ma duc acasa: acelasi drum…

acelasi tramvai…aceeasi usa…

Mananc: aceeasi lingura…

aceeasi furculita… aceeasi farfurie…

Invat: acelasi caiet…

acelasi manual…aceeasi tema…

Ma relaxez:aceeasi carte…

aceeasi muzica…acelasi televizor…

Ma culc: aceeasi camera…

acelasi asternut…acelasi pat…

Adorm: acelasi vis…

acelasi cosmar…acelasi somn…

Ma trezesc din nou: acelasi pat…

acelasi asternut…aceeasi camera…

…

Poezii

Obsesie

Te vad in fiecare zi

Te cunosc din priviri.

Iti stiu drumul si-ti urmaresc uneori pasii.

Iti simt caldura ochilor si-ti savurez zambetul.

Te urmaresc din umbra…

Ma fascinezi, pur si simplu.

…dar tu nici macar nu stii ca exist.

(continuare)

M-ai observat in sfarsit.

Incepi sa ma urmaresti

Si sa te interesezi despre mine.

Iti simt pasii in urma mea,

Iar caldura ochilor tai ma arde.

Ai vrea sa ma cunosit mai bine,

Dar acum eu sunt cea, care

Nu vrea sa stie ca existi!

Sec

Seara…Jazz…Fum…

O cafea… Un prieten bun…

Discutii interminabile pe diferite teme…

Inspiratie…

Scrisoare

Dragul meu,


Inocenta ta ma ucide. Ma face sa simt ca nu ma pot lipsi de ea. Ai devenit drogul cel mai tare pentru mine. O doza mica din tine mi-a fost de ajuns ca sa devin dependenta. Si nu mi-i frica de supradoza. Tu esti un lucru vital pentru mine.
Multumesc! Te-ntrebi de ce ? Iti voi spune. Ai readus soarele in viata mea intunecata, ai readus zambetul pe fata posomorata, mi-ai deschis ochii in fata acestei lumi plina de culori, la fel ca si urechile in fata miilor de sunete ce merita auzite. M-ai schimbat! M-ai transformat intr-o copila insetata de cunoastere, care vrea sa descopere fiecare particica a acestei lumi.
Cand sunt cu tine fluturii sunt mai colorati, cateii mai pufosi si mai jucausi, apa mai clara si iarba mai verde. Cerul e mereu senin, iar in caz ca apar nori sunt usor de confundat cu vata de zahar cu gust de capsuni. Pietrele zambesc mai tot timpul si au numele nostru inscriptionat pe fata lor.
Sunt rasfatata si-mi place. Am nevoie de asa ceva. Vreau sa fiu iar o copila si sa ma bucur de orice fleac. Lucrurile marunte iti fac viata implinita. Stiai asta, asa-i?
Acum te las pentru ca e ora viselor, iar deje te vad cum patrunzi in ele. Vii sa-mi tii companie si-n timpul noptii. Ce frumos din partea ta. Vezi… de asta te iubesc!

Noapte buna!

Real Life

Cu cat esti mai frumos
Cu atat greselile pe care le faci
Sunt judecate a fi cat mai oribile, grotesti.
Dar pentru mine esti cel mai frumos
Si socotesc greselile tale ca a fi facute din dragoste.
Toti ne judeca dupa criterii stupide,
Ne remarca orice mici scapari,
Dar fara sa observe greselile lor
Care pot fi mai grave decat ale noastre.
Si, totusi, la randul nostru, si noi judecam
Uitand ca, de fapt nu avem nici un drept.
Altcineva are dreptul de a lua decizii
Asupra vietii noastre!

Eu si Lumea

Trăiesc într-o lume în care domneşte haosul, mizeria, răutatea, prostia şi observ că aproape nimeni nu încearcă să o schimbe.Dar de ce? Lor le place să trăiască într-o lume înconjurată de răutate, neseriozitate, minciună? De ce unii nu ştiu altceva decât să fure, să mintă, să le facă numai rău persoanelor din jur?De ce nu vor o lume mai bună, mai frumoasă?Nu vreau o lume perfectă, pentru că ştiu că nu există, dar măcar puţin mai bună!De ce nu vor să se schimbe?

Oare ştim de ce trăim? Ştim care-i scopul nostru în această viaţă? Ce păcat că nu vrem să cunoaştem frumosul şi adevărul.

Dar totuşi în această lume mizerabilă existăşi lucruri bune şi frumoase, pe care de fapt nu trebuie să le cauţi, trebuie doar să-ti deschizi ochii şi vei vedea că sunt chiar în faţa ta, dar din cauza haosului nu le-ai văzut.Ţi-au scăpat! Dar de ce lucrurile bune ne scap mai uşor, iar cele rele rămân, în majoritatea cazurilor? Şi iar apare “de ce ?”. E o întrebare fără de care nu putem trăi. Dar de ce?Şi întrebarea se repetă la nesfârşit.

Dragostea şi speranţa sunt lucruri esenţiale în viaţă. Iubesc şi la rândul meu doresc să fiu iubită. De ce e aşa de importantă dragostea? Poate că fără ea n-aş putea trăi. Sunt sigură că toţi îşi doresc să iubească şi la rândul lor să fie iubiţi. Pentru mine e cel mai important lucru. Ştiu că iubesc şi că sunt iubită, de aceea nu sunt nemulţumită.

Mai există şi speranţa. Speranţa te lasă să-ţi făureşti vise, să-ţi vezi viitorul şi te lasă să fii ceea ce vrei. Dar nu tot timpul dorinţele ţi se împlinesc. Uneori îţi pare rău că ai sperat. Vine cineva şi-ţi spulberă toate visele, te calcă în picioare şi atunci simţi că vrei să mori. Mi s-a întâmplat. Poate şi vouă. Dar nu m-am lăsat. Speranţa tot timpul există şi va fi în inima mea. Chiar dacă au încercat să mă distrugă, nu m-am lăsat şi mi-am continuat clădirea viselor.Acestea sunt singurele lucruri pe care nimeni şi nimic nu mi le poate lua.

Mi-am dat seama că omul mai are nevoie de ceva pentru a supravieţui. Prieteni.Cel puţin la mine aşa e.Ei sunt cărbunii ce întreţin focul din inima mea. Fără ei, viaţa mea nu are nici un sens.

Şi totuşi ce schimbător e omul?Cum se poate că din duşmani devenim prieteni? Dar oare tot aşa de uşor poţi să urăşti persoane care ţi-au fost cândva prieteni buni? Răspunsul e simplu: Da!

De ce are nevoie omul de prieteni?Pentru că în ei găseşti iubire, alinare, îţi poţi împărţi cu ei bucuriile, tristeţile, visele, realizările; la greu sunt alături de tine, dar au aceeaşi pretenţie ca şi tu să fii alături de ei. Nici nu-i greu să-ţi întreţii prietenii:oferi dragoste şi înţelegere, primeşti ceea ce ai oferit. E chiar simplu, dar trebuie să avem grijă să nu-i rănim, căci dacă rupem firul prieteniei şi-l legăm din nou, nodul va rămâne. Greşelile minore trec şi se uită repede, dar cele majore, chiar dacă sunt iertate, nu tot timpul sunt uitate. Dar dacă nu sunt uitate, înseamnă că nu sunt iertate; şi dacă nu se iartă, prietenia va fi un haos în care nu mai ştii dacă să crezi sau nu.

Şi totuşi, ce lucru minunat ne-a oferit Dumnezeu în viaţă:PRIETENII. Ei sunt o parte din viaţa noastră şi merită ...

Capitolul 1. 4. Limba nostru

Eram in primul an de facultate, chiar la inceput. Imi cunosteam cat de cat colegii de clasa inca din timpul examenului de admitere. Eram putini, iar majoritatea dintre ei, aproape 80% erau secui. Asta insemna ca vorbeau foarte putin sau chiar deloc limba romana. Acest lucru nu ii prea interesa deoarece facultatea era maghiara. Dar totusi, mie mi se pare logic sa stii romaneste atata vreme cat esti nascut aici, cu sau fara voia ta.

Intr-o zi m-am dus la colegii mei care stateau in chirie. Am hotarat sa facem ceva de mancare, deoarece bere ne cam rodea stomacul. Toata lumea a fost de acord cu spaghetele. Totul era in regula pana cand trebuia sa strecuram pastele. Nu aveam in ce. Unul dintre colegi a coborat la alimentara. Trec vreo 10 minute si inca nici o veste de la el. Suna telefonul colegei care imi spune sa ma duc pana jos ca s-a intamplat ceva in alimentara. Nu stiam la ce sa ma astept, asa ca m-am grabit. Cand dau sa intru in alimentara vad o gramada de lume adunata in jurul casei, multi aveau lacrimi in ochi de la ras, iar colegul meu era rosu de nervi. Era foarte crizat ca nimeni nu intelegea ce dorea. Pai nici nu ma mir; el nu vorbea romaneste de loc, stia doar cateva cuvinte, printre care si cele care le spusese ca sa ceara strecuratorul.

Am vazut si eu cum incerca sa ii explice fetei ce dorea sa cumpere si intre timp dadea agitat din maini, urland:

- Apa curge macaroni stai!

Nu imi vine sa cred ca tipa nu si-a dat seama ce dorea, dar la fel cum si eu ma distram intr-un mod pervers l-a lasat sa ii explice in continuare.

Acest “apa curge, macaroni stai” a ramas in vocabularul nostru in zilele in care jucam Activity.

Pana la urma toata lumea a fost multumita, mai putin colegul care s-a simtit ofensat ca nu a fost servit cum trebuie.

Frate, nu uita totusi, ca traiesti in Romania, deci fa bine si invata limba ca vei muri de foame cu macaroanele langa tine.

*

Tot din capitolul “Limba nostru”, acelasi coleg a mai scos cateva perle in anii facultatii.

Pe parcursul timpului, colegul pe care il voi numi Jancsi a invatat totusi cateva cuvinte, ba chiar era in stare sa poarte si o conversatie simpla.

Primind bursele, ne-am gandit sa ne domnim, asa ca ne-am dus sa luam micul dejun la un restaurant. Cand a venit ospatarul sa ne ia comanda a ramas stupefiat, iar eu simteam ca ma voi prabusi de ras. Jancsi cerea de mancare ceva in genul:

- As dori doi oi moi, puine prajita si sunca.

- Doi ce, domnule?

- Ah, scuze, doua oua moua, si ii intinse meniul ospatarului.

Eu ma prapadeam de ras, ospatarul la fel, dar am reusit si eu sa comand acelasi meniu, dar cu doua oua moi si nu doi oi moi sau doua oua moua.

Capitolul 1. 3. Ce cred stainii despre noi, sau cum suntem vazuti afara

Fiind absolventa unui liceu de muzica, am avut norocul sa vizitez aproape toata Europa cu turneele pe care le faceam.

Am povestit mai sus cateva faze petrecute prin strainatate, dar mi-am mai adus aminte de cateva.

In perioada in care am fost la liceu, inca mai existau granite intre tari, deci nu puteam iesi doar cu buletinul. Iar unii dintre noi, nu-si mai schimbasera pasaportul de mai multi ani si aratau putin mai altfel decat in pozele din copilarie. Asta a cauzat niscai probleme la vama dintre Ungaria si Austria. Ne-au luat la toti pasapoartele si ne-au spus sa coboram si sa ne asezam in sir indian, sa fim controlati. Noi nu aveam ce ascunde, dar ne era frica de ce vor gasi prin genti. Aproape fiecare avea cate un cartus de tigari in bagaj, iar baietii aproape barbati isi adusesera licori, spre norocul lor, in sticle de apa minerala romaneasca.

Trecem de controlul fetei in comparatie cu poza din pasaport. La baieti a fost putin mai greu. Ei se schimba intr-un an mai ceva ca Fat- Frumos. Dar a trecut si asta si urma controlul la sange al bagajelor. Noi, fetele incercam sa parem inocente, dar totusi ne-au lasat cartusele.

Ajunge vamesul la cel mai batran dintre baietii corului, care de fapt era deja la facultate, dar venise sa ne ajute la bas, si incepe sa ii controleze bagajul. Scoate o sticla de apa…inca una… si inca una. Vamesul se uita mirat la fata inocenta a basului care incepe sa se lamenteze:

- Stiti, eu sufar de o boala care imi cere multi litri de apa si astea le-am luat cu mine sa am pe drum.

Vamesul parea putin in dubii. Lichidul parea in regula. Poate sticla era de vina. La care basul:

- Dar deschideti si incercati. E apa pura din Romania! Si baga un ranjet demn de reclama la Colgate.

Vamesul nu se mai obosi. Ii dadu sticla inapoi si porni spre alt bagaj. Basul rasufla usurat, de parca a scapat din razboi. Ar fi avut el razboi cu colegii lui daca “apa pura din Romania” , in traducere libera tuica, ar fi fost confiscata. Era singura lor sursa de mierea Romaniei.

- Auziti? Ce ati fi zis daca vamesul asta chiar ar fi tras o gura de apa pura?

- Eu cred ca doar de la miros i s-ar fi purificat toate simturile, iar voi ati fi ramas fara vlaga.

-Dar chiar asa, stiai ca nu o s-o deschida sau ce-ti veni sa ii spui sa incerce?

- Sincer nu stiu ce m-a apucat. Dar credeam ca daca par sigur pe mine ma lasa in pace. Si se pare ca am parut.

- Sau ai avut doar noroc chior, blegule!

*

Trecusem toti de vama, teferi si cu toate averile la noi. Oprisem in Viena sa mirosim cultura, poveste care am spus-o mai sus, ia de acolo am pornit inspre Franta. Drumul trebia sa dureze 28 de ore. Noi am avut ghinionul sa prindem o autostrada in lucru, fapt care a facut sa fim in intarziere 12 ore. Si credeti-ma, dupa 40 de ore petrecute intr-un autocar cu 40 de persoane, unele care intra in pubertate, unele care ies, temperaturi oscilante intre 15 si 40 de grade Celsius, ajungeai sa iti cunosti colegul doar dupa miros, chiar daca aveai ochii inchisi.

Si la ce se gandesc baietii nostri? Pai daca tot stam numa, hai la un fotbal. Si joaca ei ce joaca, desculti, pe asfaltul infierbantat. Sa nu va spun ce a fost dupa ce au urcat inapoi in autocar. Toti transpirati, cu picioarele pe sus, plini de besici, iar noi, saracele fete ne ofileam ca florile in soare. Dar erau ai nostri, eram inchisi laolalta, deci nu aveam incotro.

*

Dupa lupte seculare si jumate de zi de intarziere, am ajuns la destinatie, ofiliti, obositi, suciti si intepeniti, dornici de un dus si de un pat normal. Cazarea se facu la un hotelul Formula 1, iar intrarea in camere era cu cod. Cam obositi sa tinem minte codul, asa ca ni l-am notat si am pornit sa ne luam camera in primire.

Erau doua coridoare lungi in stanga si in dreapta scarilor, iar dusurile si wc-urile erau pe hol. Putin ciudat, dar era mai mult decat bine la starea in care ne aflam.

Mare ne-a fost mirarea la intrarea in toaleta. Becul se aprindea automat, frate. Noi inca nu vazusem asa ceva. Totul mergea ca pe roate pana cand in momentul in care incercai sa tragi apa si ai vazut ca nu ai cum, nu ai de unde sau de ce. Nu tu o ata, nu tu un buton. Si acum ce ne facem? Pai hai sa ne strecuram repede afara, poate nu ne vede nimeni si scapam cu fata curata. Dar cand te-ai atins de usa, un val de apa in spatele tau si vreo doua perii curata tot ce ai lasat tu in urma. Mai sa fie, ce de tehnologii noi! Asta da soc cultural! Si sa nu vorbim de dusuri. Mai avuzem pe cate unul: “ Bai, care ati oprit apa? Sunt plin de sapun!”. Incearca sa mai apesi o data pe butonul ala mare care e in loc de robinet. Astia nu glumesc. Fac economie de apa si o dau doar cu portia. Deci apasa numai ori de cate ori ai nevoie si vezi sa nu aluneci pe sapun.

Iese viteazul nostru de la dus, unul la fel de mare ca un om in toata firea, doar creierul lui mai lasa de dorit, infasurat doar intr-un prosop. Colegii mei erau asezati pe jos, pe hol si jucau cruce. Unul dintre ei era pus rau pe glume proaste. Si in momentul in care trecea femeia de servici pe langa ei, prinde prosopul viteazului si trage cat poate de repede. Noi am ramas stupefiati si nu am indraznit sa radem doar dupa ce saraca femeie si-a aruncat toate obiectele din mana si a fugit la reclamatii. Nu ne puteam opri din ras, hohot care ajunse si la urechea profesoarei noastre care se indreapta vertiginos sper noi ca un pitbull in calduri.

Doar fumul de tigara mai ramasese in urma noastra si cand am ajuns la usa ma rugam la Doamne Doamne sa imi reamintesc codul camerei pentru ca imi uitasem foaia in camera.

Am inchis usa exact cand profesoara ajunsese la etajul nostru si porni nervoasa catre camerele in care eram cazati. Urla sa ne culcam deoarece ne astepta o zi foarte grea. La zgomotul facut de ea, am iesit mai multi din camere, toti incercand sa avem o privire buhaita de somn:

- Ce s-a intamplat? Intrebam noi facand pe prostii.

- Am auzit niste tipete si sunt sigura ca de la voi s-a auzit.

- Vai doamna profesoara, noi dormim de mai mult de jumate de ora. Suntem epuizati si stim ca ne asteapta o zi grea maine. Nu avem noi chef de urlat la ora asta. E trecut de doua noaptea.

- Pai asta e si ideea. Chiar nu stiti nimic sau nu ati auzit nimic?

- Va spunem sigur ca nu. Poate s-a auzit de la etajul de mai sus. Stiti, sunt niste tineri nemti. Poate se joaca de-a Auschwitz-ul.

- Sigur ca da, spuse profa neinduioasata de scuzele noastre si pleca.

La care colegul care starnise tot scandalul:

- Chiar asa periculos sa fie Horatiul nostru incat sa sperie si biata de femeie de servici?

-Sau poate saraca nu mai vazuse un roman in pielea goala!!!

Si cu zambetul pe buze, ne-am dus toti la culcare, de data asta pe bune.

*

Perioada care am petrecut-o in Franta ne-a deschis mult orizonturile. Am vazut locuri pe care nici nu ni le-am fi imaginat, am avut concerte de care am fost foarte mandri si am cunoscut persoane atat simpatice cat si antipatice.

La un moment dat trebuia sa participam la un workshop alaturi de un cor de pensionari francezi. La inceput nu stiam ce ne asteapta, dar cand i-am cunoscut ne simteam in corul epocii de piatra. Erau foarte batrani unii dintre ei, abia isi mai tarau picioarele si miroaseau a transpiratie si urina. Nu a fost cel mai placut moment din viata noastra. Dar am trait-o si pe asta.

Inainte de a incepe probele, dirijorul, un tip gay, avea un asistent, tot gay, care trebuia sa ne “incalzeasca” inainte de repetii cu 20 de minute de aerobic. Pentru noi nu era asa greu pe cat le era batranilor. La fiecare ridicare de picior, mai scapau cate una puturoasa, de ajungeai sa te dai pe spate. Cel mai comic moment, bineinteles pentru noi, a fost cand unui batran i-a picat proteza din gura in timpul unei acrobatii. Batranul nu s-a jenat, dar dupa minutele de aerobic, toti erau franti de oboseala. De unde stiam? Pai le cadeau partiturile din mana cand atipeau in timpul cantatului. Se scuzau ca totul se intampla din lipsa oxigenului, dar nici nu ne mira la gat erau de gazosi.

Toate au avut un final fericit, mai ales cand ne-am sustinut concertul intr-un vechi amfiteatru in aer liber, sub ochii a 7000 de spectatori. Cred ca a fost cea mai memorabila amintire pe care o voi pastra pe veci.

Capitolul 1. 2. Infruntarea cu mamaliga

Ca sa ramanem tot la socul cultural, mai am o intamplare de povestit. Dupa episodul petrecut in traficul din Amsterdam, care bineinteles a ramas intre pasagerii microbusului si cei de la curatatoria auto, a venit vremea ca si olandezii sa ne viziteze in mirifica noastra Romanie. Erau 7 persoane. Tin sa mentionez ca totul se va rezuma la mancare si la socul cultural suferit de ei de data aceasta.

In legatura cu mancarea olandeza doar atat ca au gusturi putin ciudate fata de noi. Probabil ca asta este si parerea lor. In timpul petrecut in Olanda singurele lucruri apetisante mi s-au parut cascavalul si untul de arahide, dar totusi, mancat in cantitati industriale duce la greata si indigestie. Daca esti obisnuit cu mancarea gatita ca la mama acasa, acolo ai toate sansele sa mori de foame, in special la micul dejun. Acum cred ca inteleg de ce se cheama mic dejun. Cel putin la noi mananci zdravan de dimineata: omleta cu slanina si ceapa, ardei, rosii, branza plus paine de casa unsa de unii cu smantana de doua degete. Delicios si consistent (si bineinteles plin de colesterol si calorii). La ei, dimineata primeai cereale cu lapte si paine cu margarina si ornamente de tort. Hmmm, colorat si delicios, dar consistent din parti. Nu va mirati, ei asta mananca: paine cu margarina si ornamente de tort. Stiti voi, chestiile alea mici si colorate, sau bombonele glazurate cu ciocolata. Am incercat si eu o data. A doua oara am cerut doar cereale si o portie dubla de cafea cu lapte. Macar aia sa ma tina in viata.

Dar hai sa nu ii mai blamez. Gusturile nu se discuta. Probabil la fel de socati au fost si ei cand au vazut cum se prepara la noi micul, in ideea lor marele dejun.

Si totusi, onoarea a picat pe capul nostru sa ii invitam la pranz sau la cina. Eh, noi am ales sa facem o mancare intre cele doua mese.

I-am si pus la treaba: curatat ceapa, ardei, rosii, lucruri de astea mai simple. De partea grea ne-am ocupat noi. Si cu ce sa ii servim? Pai cu ceva traditional: ciorba si tocana de carne la ceaun cu mamaliga gatite toate afara in gradina din spate. O masa de te lingi pe toate cele 10 degete de doua ori.

Cu ciorba si cu tocana in sine nu am avut probleme, insa cand m-am apucat sa prepar mamaliga olandezii au ramas putin socati. Nu au vazut in viata lor asa ceva, daramite sa mai si guste. Incercam noi sa le explicam olandezilor ce e aia mamaliga. Vorbeam in engleza, in germana, o dadusem pe limbajul semnelor, dar nu am avut succes. Tot in plop am ramas toti: ei nu intelegeau ce e mamaliga, noi nu stiam cum sa le explicam. Pana la urma i-am invitat sa ma urmareasca ce fac, poate asa o sa inteleaga.

Am observat eu ca se uitau cam ciudat la mine cand invarteam mamaliga in ceaun. Ba unul dinte ei chiar mi-a zis ca imi lipseste doar o matura, un neg pe nas si o palarie de vrajitoare ca sa fie meniul complet. La randul meu am incercat si eu sa fie ironica spunandu-le ca ultimele ingrediente care trebuie adaugate sunt doua rame, un broscoi si praf de sarpe uscat la soare in loc de sare si piper, dar nu cred ca mi-au apreciat ironia.

Mancarea era gata de servit. S-au mai linistit apele cand au vazut ca ultimele ingrediente nu au mai ajuns in ceaun. Ei nu prea consumau supe, dar ca sa fie siguri de o treaba, s-au napustit asupra ciorbei. Ba chiar si-au pus de mai multe ori in farfurii, cu gandul sa se sature pana cand vine randul mamaligii. In viata mea nu am vazut asemenea viteza cu care s-au consumat 10 litri de ciorba in douazeci de minute la 10 persoane. Chiar asa frica se le fie de mamaliguta?

Venise timpul felului doi. Eu faceam portiile. Toti au cerut mai multa carne, iar portia de mamaliga ceruta nu ar fi ajuns nici unui bebelus. Nu intelegeam frica lor de ceva nou.

Am incercat sa le explic ca e bine sa incerci lucruri noi in mancare. Nu stii niciodata ce poate deveni o delicatesa pentru tine. Le-am povestit cum am mancat in Franta bucati de carne cruda in sange propriu si salata de cruditati cu ton si creveti aproape vii ( inca li se miscau antenutele, dar poate ca vedeam asta din cauza foamei).

In fine, cu povestea asta nu i-am incurajat de loc, din contra, cred ca le-am luat si apetitul care il mai aveau.

Dar venise vremea infruntarii cu prima imbucatura. Ii vedeam pe toti parca filmati cu slow motion; care mai de care mai speriat. Dar veni si perioada iluminarii: zambete largi pana la urechi, mamaliga iesind printre dinti si exclamatii in genul: “ Hmmmm!!! This is real goooood !!!”

Of, of, si sa mai spuna cineva ca mancarea romaneasca nu e buna. Pacat ca nu am reusit sa le povestesc de sarmale sau de felul in care mananca ciobanii: mamaliga in loc de paine, cu ceapa si branza direct de la sursa. Oricum, cred ca le-a ajuns experienta asta pentru o viata.

Capitolul 1. 1.Shok cultural

Mai nou totul se invarte in jurul UE, a interculturalitatii. Oricare proiecte care au ca scop integrarea, interculturalitatea si/ sau alte neologisme, sunt castigatoare.

Proiectul din care faceam si eu parte era cam la fel. Trebuia sa mergem in Olanda, si printre noi era un loc rezervat special unei persoane cu handicap social. Poate multi nu stiu ce inseamna. Ei bine, nici noi nu am inteles pana nu ne-a explicat careva.

Eram un grup de 15 tineri condusi de 3 leaderi, iar aceasta persoana cu handicap social avea leaderul lui propriu si personal. De ce ? Pai, de aceea ! Adica, el nefiind prea instarit, neprovenind din te miri ce grup de rang social inalt, fiind chiar si o minoritate care se inmulteste destul de rapid pe la noi ( va prindeti voi de idee) se incadra perfect in profilul persoanei cu handicap social care avea nevoie cica de supraveghetorul personal ca nu cumva sa sufere un soc cultural. Mai ca nu ne-a prins pe noi socul de la atata ras cand am inteles despre ce e vorba.

Acesti oameni chiar cred ca tiganii nostri o duc foarte rau pe aici. Sincer, am vazut oameni care isi doreau sa aiba doar 10 % din ce au tiganii. Si sa nu mergem prea departe, pana si din trupa noastra faceau parte tineri care nici macar nu au trecut de granitele tarii natale.

Prietenul nostru, pe care il voi boteza Romica, ni se tot lauda ca el a mai fost prin « Holandia, chiar si prin Frantia, la Marseille, manca-ti-as ! » Pai da ! Si cica noi suntem cei instariti, cei care nu-si perimit sa isi faca un concediu in strainatate. Oricum, nici unul din noi nu a avut ocazia sa stea la o masa cu marele Bulibasa, la nunta fie-sii, in Marseille, chiar daca pentru mine va ramane in continuare un vis sa particip la o nunta tiganeasca, in satra si cu toate obiceiurile lor cu tot.

In drum inspre « Holandia » am aflat mai multe despre Romica al nostru, cum ca ii este tare frica de zborul cu avionul, dar asta nu il oprea din vorbit. Cica ar fi neam de vedeta dupa cum ni s-a prezentat. Era var primar cu cel dintai care a atacat lebedele din Viena. Ce mai reclama, frate ! Pentu el era o mandrie, pentru noi…mai putin. Incepea sa ne bata gandul ca poate totusi nu a fost o idee asa buna sa venim aici. Dar era deja prea tarziu. Avionul ateriza in aeroportul din Amsterdam.

La debarcare, ne faceam cu ochiul in semn de incurajare ca nu cumva sa primim soc cultural. Oricum, daca am fi ajuns intr-una din Coffee Shop-urile olandeze, singurul soc care ne-ar fi lovit ar fi fost cel al legalitatii.

Coboara si Romica din avion, si in vazul si spre mirarea tuturor se pune in genunchi, se inchina si pupa betonul bolborosind ceva in genul: “ Hamsterdame, Hamsterdame, ce dor mi-a fost de tine, pupa-ti-as pamanturile pline de iarba!” Clar, el nu a ramas socat de legalitatea de aici, in schimb noi am inmarmurit toti.

La aeroport ne astepta microbusul care ne ducea spre destinatia finala. Toti incercam sa vorbim cat mai corect englezeste, sa parem si noi mai inteligenti si mai ironici decat eram in realitate.

La un moment dat incep sa povestesc echipei cum am suferit eu primul meu soc cultural. Bineinteles, o dadusem pe romaneste. Mi-era mai la-ndemana. Povestea era cam asa: plecasem in turneu in Franta, sa cantam, iar prima oprire serioasa a fost in Viena, capitala culturala. Inainte sa coboram din autocar, profa ne spusese cat timp avem la dispozitie sa hoinarim si ne-a rugat sa avem in vedere locul unde suntem. Ne-a mai spus ca in momentul in care coboram sa inspiram cat putem de adanc mirosul culturii. Fiind liceu de muzica, am invatat multe despre Viena si despre tot ce ne-a oferit in istoria muzicii. Eram toti nerabdatori se simtim mirosul culturii. Cine s-ar fi gandit ca alta va fi reactia noastra cand vom cobori, autocarul fiind inconjurat de o gramada de calesti trase de cai, iar temperatura era peste 30 de grade Celsius. Si toti am inspirat zdravan o portie de cultura, iar in secunda urmatoare am fost toti la pamant, cu lacrimi in ochi, zbatandu-ne ca niste muste pe moarte. Lacrimile nu erau de fericire, ci erau de la mirosul intepator si inabusit de urina de cal care ne-a luat in primire toate simturile. Pai, stimata doamna profesoara, daca asa miroase cultura, multumesc frumos, dar cred ca mi-a ajuns!

Camarazii mei de tabara se prapadeau de ras. Unii aveau ochii inlacrimati, dar de data aceasta nu de la mirosul culturii.

Eram deja prin mijlocul Amsterdamului, cand unui prieten nu-i prea priise rasul. Era foarte cald, si de la atatea bauturi racoritoare si atat ras, natura isi facea auzita chemarea. Dar de unde natura in mijlocul traficului in care eram prinsi? Nici macar o toaleta ecologica nu era prin zona. Colegul deja schimba culorile fetei asemenea unui semafor. Cauta cu disperare un flacon prin microbus, dar norocul nu era de partea lui. Nu avusese incotro, isi lua inima in dinti si spre mirarea noastra il vedem doar cum i se schimba mimica fetei intr-una satisfacatoare.

Dupa cateva momente de reculegere, de soc la unii, de amuzament la altii, dragul nostru camarad incerca sa se scuze:

- Si acum ce ati fi vrut sa fac? M-a surprins si pe mine socul cultural !

Lara

Asta ca sa stiti ca si ea exista in viata noastra...

Politica

Stiu pe cine o sa votez duminica :D

"...Cum nu vii tu, Tepes, Doamne
Ca punand mana pe ei,
Sa-i imparti in doua cete,
In smintiti si in misei???

Si in doua temniti large
Cu de-a sila sa-i aduni.
Sa dai foc la puscarie
Si la casa de nebuni!..."

....si la politicieni si la partide as mai adauga eu. Si atunci ar fi meniul complet!

Va pup! Spor la votat!
Eu votez cu TEPES!!!!!!!