Fiind absolventa unui liceu de muzica, am avut norocul sa vizitez aproape toata Europa cu turneele pe care le faceam.
Am povestit mai sus cateva faze petrecute prin strainatate, dar mi-am mai adus aminte de cateva.
In perioada in care am fost la liceu, inca mai existau granite intre tari, deci nu puteam iesi doar cu buletinul. Iar unii dintre noi, nu-si mai schimbasera pasaportul de mai multi ani si aratau putin mai altfel decat in pozele din copilarie. Asta a cauzat niscai probleme la vama dintre Ungaria si Austria. Ne-au luat la toti pasapoartele si ne-au spus sa coboram si sa ne asezam in sir indian, sa fim controlati. Noi nu aveam ce ascunde, dar ne era frica de ce vor gasi prin genti. Aproape fiecare avea cate un cartus de tigari in bagaj, iar baietii aproape barbati isi adusesera licori, spre norocul lor, in sticle de apa minerala romaneasca.
Trecem de controlul fetei in comparatie cu poza din pasaport. La baieti a fost putin mai greu. Ei se schimba intr-un an mai ceva ca Fat- Frumos. Dar a trecut si asta si urma controlul la sange al bagajelor. Noi, fetele incercam sa parem inocente, dar totusi ne-au lasat cartusele.
Ajunge vamesul la cel mai batran dintre baietii corului, care de fapt era deja la facultate, dar venise sa ne ajute la bas, si incepe sa ii controleze bagajul. Scoate o sticla de apa…inca una… si inca una. Vamesul se uita mirat la fata inocenta a basului care incepe sa se lamenteze:
- Stiti, eu sufar de o boala care imi cere multi litri de apa si astea le-am luat cu mine sa am pe drum.
Vamesul parea putin in dubii. Lichidul parea in regula. Poate sticla era de vina. La care basul:
- Dar deschideti si incercati. E apa pura din Romania! Si baga un ranjet demn de reclama la Colgate.
Vamesul nu se mai obosi. Ii dadu sticla inapoi si porni spre alt bagaj. Basul rasufla usurat, de parca a scapat din razboi. Ar fi avut el razboi cu colegii lui daca “apa pura din Romania” , in traducere libera tuica, ar fi fost confiscata. Era singura lor sursa de mierea Romaniei.
- Auziti? Ce ati fi zis daca vamesul asta chiar ar fi tras o gura de apa pura?
- Eu cred ca doar de la miros i s-ar fi purificat toate simturile, iar voi ati fi ramas fara vlaga.
-Dar chiar asa, stiai ca nu o s-o deschida sau ce-ti veni sa ii spui sa incerce?
- Sincer nu stiu ce m-a apucat. Dar credeam ca daca par sigur pe mine ma lasa in pace. Si se pare ca am parut.
- Sau ai avut doar noroc chior, blegule!
*
Trecusem toti de vama, teferi si cu toate averile la noi. Oprisem in Viena sa mirosim cultura, poveste care am spus-o mai sus, ia de acolo am pornit inspre Franta. Drumul trebia sa dureze 28 de ore. Noi am avut ghinionul sa prindem o autostrada in lucru, fapt care a facut sa fim in intarziere 12 ore. Si credeti-ma, dupa 40 de ore petrecute intr-un autocar cu 40 de persoane, unele care intra in pubertate, unele care ies, temperaturi oscilante intre 15 si 40 de grade Celsius, ajungeai sa iti cunosti colegul doar dupa miros, chiar daca aveai ochii inchisi.
Si la ce se gandesc baietii nostri? Pai daca tot stam numa, hai la un fotbal. Si joaca ei ce joaca, desculti, pe asfaltul infierbantat. Sa nu va spun ce a fost dupa ce au urcat inapoi in autocar. Toti transpirati, cu picioarele pe sus, plini de besici, iar noi, saracele fete ne ofileam ca florile in soare. Dar erau ai nostri, eram inchisi laolalta, deci nu aveam incotro.
*
Dupa lupte seculare si jumate de zi de intarziere, am ajuns la destinatie, ofiliti, obositi, suciti si intepeniti, dornici de un dus si de un pat normal. Cazarea se facu la un hotelul Formula 1, iar intrarea in camere era cu cod. Cam obositi sa tinem minte codul, asa ca ni l-am notat si am pornit sa ne luam camera in primire.
Erau doua coridoare lungi in stanga si in dreapta scarilor, iar dusurile si wc-urile erau pe hol. Putin ciudat, dar era mai mult decat bine la starea in care ne aflam.
Mare ne-a fost mirarea la intrarea in toaleta. Becul se aprindea automat, frate. Noi inca nu vazusem asa ceva. Totul mergea ca pe roate pana cand in momentul in care incercai sa tragi apa si ai vazut ca nu ai cum, nu ai de unde sau de ce. Nu tu o ata, nu tu un buton. Si acum ce ne facem? Pai hai sa ne strecuram repede afara, poate nu ne vede nimeni si scapam cu fata curata. Dar cand te-ai atins de usa, un val de apa in spatele tau si vreo doua perii curata tot ce ai lasat tu in urma. Mai sa fie, ce de tehnologii noi! Asta da soc cultural! Si sa nu vorbim de dusuri. Mai avuzem pe cate unul: “ Bai, care ati oprit apa? Sunt plin de sapun!”. Incearca sa mai apesi o data pe butonul ala mare care e in loc de robinet. Astia nu glumesc. Fac economie de apa si o dau doar cu portia. Deci apasa numai ori de cate ori ai nevoie si vezi sa nu aluneci pe sapun.
Iese viteazul nostru de la dus, unul la fel de mare ca un om in toata firea, doar creierul lui mai lasa de dorit, infasurat doar intr-un prosop. Colegii mei erau asezati pe jos, pe hol si jucau cruce. Unul dintre ei era pus rau pe glume proaste. Si in momentul in care trecea femeia de servici pe langa ei, prinde prosopul viteazului si trage cat poate de repede. Noi am ramas stupefiati si nu am indraznit sa radem doar dupa ce saraca femeie si-a aruncat toate obiectele din mana si a fugit la reclamatii. Nu ne puteam opri din ras, hohot care ajunse si la urechea profesoarei noastre care se indreapta vertiginos sper noi ca un pitbull in calduri.
Doar fumul de tigara mai ramasese in urma noastra si cand am ajuns la usa ma rugam la Doamne Doamne sa imi reamintesc codul camerei pentru ca imi uitasem foaia in camera.
Am inchis usa exact cand profesoara ajunsese la etajul nostru si porni nervoasa catre camerele in care eram cazati. Urla sa ne culcam deoarece ne astepta o zi foarte grea. La zgomotul facut de ea, am iesit mai multi din camere, toti incercand sa avem o privire buhaita de somn:
- Ce s-a intamplat? Intrebam noi facand pe prostii.
- Am auzit niste tipete si sunt sigura ca de la voi s-a auzit.
- Vai doamna profesoara, noi dormim de mai mult de jumate de ora. Suntem epuizati si stim ca ne asteapta o zi grea maine. Nu avem noi chef de urlat la ora asta. E trecut de doua noaptea.
- Pai asta e si ideea. Chiar nu stiti nimic sau nu ati auzit nimic?
- Va spunem sigur ca nu. Poate s-a auzit de la etajul de mai sus. Stiti, sunt niste tineri nemti. Poate se joaca de-a Auschwitz-ul.
- Sigur ca da, spuse profa neinduioasata de scuzele noastre si pleca.
La care colegul care starnise tot scandalul:
- Chiar asa periculos sa fie Horatiul nostru incat sa sperie si biata de femeie de servici?
-Sau poate saraca nu mai vazuse un roman in pielea goala!!!
Si cu zambetul pe buze, ne-am dus toti la culcare, de data asta pe bune.
*
Perioada care am petrecut-o in Franta ne-a deschis mult orizonturile. Am vazut locuri pe care nici nu ni le-am fi imaginat, am avut concerte de care am fost foarte mandri si am cunoscut persoane atat simpatice cat si antipatice.
La un moment dat trebuia sa participam la un workshop alaturi de un cor de pensionari francezi. La inceput nu stiam ce ne asteapta, dar cand i-am cunoscut ne simteam in corul epocii de piatra. Erau foarte batrani unii dintre ei, abia isi mai tarau picioarele si miroaseau a transpiratie si urina. Nu a fost cel mai placut moment din viata noastra. Dar am trait-o si pe asta.
Inainte de a incepe probele, dirijorul, un tip gay, avea un asistent, tot gay, care trebuia sa ne “incalzeasca” inainte de repetii cu 20 de minute de aerobic. Pentru noi nu era asa greu pe cat le era batranilor. La fiecare ridicare de picior, mai scapau cate una puturoasa, de ajungeai sa te dai pe spate. Cel mai comic moment, bineinteles pentru noi, a fost cand unui batran i-a picat proteza din gura in timpul unei acrobatii. Batranul nu s-a jenat, dar dupa minutele de aerobic, toti erau franti de oboseala. De unde stiam? Pai le cadeau partiturile din mana cand atipeau in timpul cantatului. Se scuzau ca totul se intampla din lipsa oxigenului, dar nici nu ne mira la gat erau de gazosi.
Toate au avut un final fericit, mai ales cand ne-am sustinut concertul intr-un vechi amfiteatru in aer liber, sub ochii a 7000 de spectatori. Cred ca a fost cea mai memorabila amintire pe care o voi pastra pe veci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu