Ca sa ramanem tot la socul cultural, mai am o intamplare de povestit. Dupa episodul petrecut in traficul din Amsterdam, care bineinteles a ramas intre pasagerii microbusului si cei de la curatatoria auto, a venit vremea ca si olandezii sa ne viziteze in mirifica noastra Romanie. Erau 7 persoane. Tin sa mentionez ca totul se va rezuma la mancare si la socul cultural suferit de ei de data aceasta.
In legatura cu mancarea olandeza doar atat ca au gusturi putin ciudate fata de noi. Probabil ca asta este si parerea lor. In timpul petrecut in Olanda singurele lucruri apetisante mi s-au parut cascavalul si untul de arahide, dar totusi, mancat in cantitati industriale duce la greata si indigestie. Daca esti obisnuit cu mancarea gatita ca la mama acasa, acolo ai toate sansele sa mori de foame, in special la micul dejun. Acum cred ca inteleg de ce se cheama mic dejun. Cel putin la noi mananci zdravan de dimineata: omleta cu slanina si ceapa, ardei, rosii, branza plus paine de casa unsa de unii cu smantana de doua degete. Delicios si consistent (si bineinteles plin de colesterol si calorii). La ei, dimineata primeai cereale cu lapte si paine cu margarina si ornamente de tort. Hmmm, colorat si delicios, dar consistent din parti. Nu va mirati, ei asta mananca: paine cu margarina si ornamente de tort. Stiti voi, chestiile alea mici si colorate, sau bombonele glazurate cu ciocolata. Am incercat si eu o data. A doua oara am cerut doar cereale si o portie dubla de cafea cu lapte. Macar aia sa ma tina in viata.
Dar hai sa nu ii mai blamez. Gusturile nu se discuta. Probabil la fel de socati au fost si ei cand au vazut cum se prepara la noi micul, in ideea lor marele dejun.
Si totusi, onoarea a picat pe capul nostru sa ii invitam la pranz sau la cina. Eh, noi am ales sa facem o mancare intre cele doua mese.
I-am si pus la treaba: curatat ceapa, ardei, rosii, lucruri de astea mai simple. De partea grea ne-am ocupat noi. Si cu ce sa ii servim? Pai cu ceva traditional: ciorba si tocana de carne la ceaun cu mamaliga gatite toate afara in gradina din spate. O masa de te lingi pe toate cele 10 degete de doua ori.
Cu ciorba si cu tocana in sine nu am avut probleme, insa cand m-am apucat sa prepar mamaliga olandezii au ramas putin socati. Nu au vazut in viata lor asa ceva, daramite sa mai si guste. Incercam noi sa le explicam olandezilor ce e aia mamaliga. Vorbeam in engleza, in germana, o dadusem pe limbajul semnelor, dar nu am avut succes. Tot in plop am ramas toti: ei nu intelegeau ce e mamaliga, noi nu stiam cum sa le explicam. Pana la urma i-am invitat sa ma urmareasca ce fac, poate asa o sa inteleaga.
Am observat eu ca se uitau cam ciudat la mine cand invarteam mamaliga in ceaun. Ba unul dinte ei chiar mi-a zis ca imi lipseste doar o matura, un neg pe nas si o palarie de vrajitoare ca sa fie meniul complet. La randul meu am incercat si eu sa fie ironica spunandu-le ca ultimele ingrediente care trebuie adaugate sunt doua rame, un broscoi si praf de sarpe uscat la soare in loc de sare si piper, dar nu cred ca mi-au apreciat ironia.
Mancarea era gata de servit. S-au mai linistit apele cand au vazut ca ultimele ingrediente nu au mai ajuns in ceaun. Ei nu prea consumau supe, dar ca sa fie siguri de o treaba, s-au napustit asupra ciorbei. Ba chiar si-au pus de mai multe ori in farfurii, cu gandul sa se sature pana cand vine randul mamaligii. In viata mea nu am vazut asemenea viteza cu care s-au consumat 10 litri de ciorba in douazeci de minute la 10 persoane. Chiar asa frica se le fie de mamaliguta?
Venise timpul felului doi. Eu faceam portiile. Toti au cerut mai multa carne, iar portia de mamaliga ceruta nu ar fi ajuns nici unui bebelus. Nu intelegeam frica lor de ceva nou.
Am incercat sa le explic ca e bine sa incerci lucruri noi in mancare. Nu stii niciodata ce poate deveni o delicatesa pentru tine. Le-am povestit cum am mancat in Franta bucati de carne cruda in sange propriu si salata de cruditati cu ton si creveti aproape vii ( inca li se miscau antenutele, dar poate ca vedeam asta din cauza foamei).
In fine, cu povestea asta nu i-am incurajat de loc, din contra, cred ca le-am luat si apetitul care il mai aveau.
Dar venise vremea infruntarii cu prima imbucatura. Ii vedeam pe toti parca filmati cu slow motion; care mai de care mai speriat. Dar veni si perioada iluminarii: zambete largi pana la urechi, mamaliga iesind printre dinti si exclamatii in genul: “ Hmmmm!!! This is real goooood !!!”
Of, of, si sa mai spuna cineva ca mancarea romaneasca nu e buna. Pacat ca nu am reusit sa le povestesc de sarmale sau de felul in care mananca ciobanii: mamaliga in loc de paine, cu ceapa si branza direct de la sursa. Oricum, cred ca le-a ajuns experienta asta pentru o viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu