Capitolul 1. 4. Limba nostru

Eram in primul an de facultate, chiar la inceput. Imi cunosteam cat de cat colegii de clasa inca din timpul examenului de admitere. Eram putini, iar majoritatea dintre ei, aproape 80% erau secui. Asta insemna ca vorbeau foarte putin sau chiar deloc limba romana. Acest lucru nu ii prea interesa deoarece facultatea era maghiara. Dar totusi, mie mi se pare logic sa stii romaneste atata vreme cat esti nascut aici, cu sau fara voia ta.

Intr-o zi m-am dus la colegii mei care stateau in chirie. Am hotarat sa facem ceva de mancare, deoarece bere ne cam rodea stomacul. Toata lumea a fost de acord cu spaghetele. Totul era in regula pana cand trebuia sa strecuram pastele. Nu aveam in ce. Unul dintre colegi a coborat la alimentara. Trec vreo 10 minute si inca nici o veste de la el. Suna telefonul colegei care imi spune sa ma duc pana jos ca s-a intamplat ceva in alimentara. Nu stiam la ce sa ma astept, asa ca m-am grabit. Cand dau sa intru in alimentara vad o gramada de lume adunata in jurul casei, multi aveau lacrimi in ochi de la ras, iar colegul meu era rosu de nervi. Era foarte crizat ca nimeni nu intelegea ce dorea. Pai nici nu ma mir; el nu vorbea romaneste de loc, stia doar cateva cuvinte, printre care si cele care le spusese ca sa ceara strecuratorul.

Am vazut si eu cum incerca sa ii explice fetei ce dorea sa cumpere si intre timp dadea agitat din maini, urland:

- Apa curge macaroni stai!

Nu imi vine sa cred ca tipa nu si-a dat seama ce dorea, dar la fel cum si eu ma distram intr-un mod pervers l-a lasat sa ii explice in continuare.

Acest “apa curge, macaroni stai” a ramas in vocabularul nostru in zilele in care jucam Activity.

Pana la urma toata lumea a fost multumita, mai putin colegul care s-a simtit ofensat ca nu a fost servit cum trebuie.

Frate, nu uita totusi, ca traiesti in Romania, deci fa bine si invata limba ca vei muri de foame cu macaroanele langa tine.

*

Tot din capitolul “Limba nostru”, acelasi coleg a mai scos cateva perle in anii facultatii.

Pe parcursul timpului, colegul pe care il voi numi Jancsi a invatat totusi cateva cuvinte, ba chiar era in stare sa poarte si o conversatie simpla.

Primind bursele, ne-am gandit sa ne domnim, asa ca ne-am dus sa luam micul dejun la un restaurant. Cand a venit ospatarul sa ne ia comanda a ramas stupefiat, iar eu simteam ca ma voi prabusi de ras. Jancsi cerea de mancare ceva in genul:

- As dori doi oi moi, puine prajita si sunca.

- Doi ce, domnule?

- Ah, scuze, doua oua moua, si ii intinse meniul ospatarului.

Eu ma prapadeam de ras, ospatarul la fel, dar am reusit si eu sa comand acelasi meniu, dar cu doua oua moi si nu doi oi moi sau doua oua moua.